Ieftin, că le-am furat

Dacă pe vremuri furtișagul era o apucătură dosită, mai nou este o calitate cu care unii se fălesc. 

Două exemple urbane, la două nivele :

1. Seara, trecând pe lângă Librăria Dalles de pe Magheru, o tânără întreprinzătoare mă acostează îmbiindu-mă cu niște parfumuri și cu lozinca „Ieftin, că le-am furat”.
2. O doamnă respectabilă, din branșa culturală, ne lămurește  de ce umblă cu cartușul de țigări în poșetă. „Păi bărbat-meu lucrează la vamă. Nu mi se mai închid dulapurile de atâtea pachete de cafea și țigări.” Nimeni din grup nu pare șocat, deși confidența mă uimește pentru că ne cunoaștem abia de câteva zile.

Nevasta, fudulă de belșugul și bunăstarea procurate de soțul destoinic care știe să fenteze legea, trâmbițează viciul familial cu o vanitate egoistă.

În comparație cu ea, vânzătoarea de parfumuri ciordite îmi pare un Robin Hood contemporan care aduce aspirantelor nevoiașe luxul interzis.