Cenaclul Flacăra, patru suluri de hârtie igienică

Coperta DVD-ului „Te salut, generație în blugi” - documentar despre Cenaclul Flacăra de Cornel Diaconu

Filmul documentar al lui Cornel Diaconu despre Cenaclul Flacăra mi-a dat nostalgia unei perioade în care nici nu existam. Filmările a fost făcute în 1983 în timpul turneului prin țară al Cenaclului, și, deși sunetul înregistrărilor este infect, atmosfera de pribegie boemă și trai comunitar este reconstituită fidel. 

În prim plan, după cum era de așteptat, personalitatea carismatică și histrionică a lui Adrian Păunescu. Nu cred să fi văzut vreodată un actor care să recite mai bine poezii decât el, deși părea uneori că-i lipsea o doagă. 

Megaloman constructiv, Păunescu avea manierismele lui de a declama pompos deasupra cântărețului, nu ezita să își reclame cu ostentație paternitatea mișcării și de fapt chiar avea de ce să fie mândru. Cred că Păunescu a avut meritul de a fi reconstruit o identitate națională și de a fi insuflat un patriotism autentic unui publicul vlăguit și frustrat.

Colega mea M., liceană din generația flăcăristă, mi-a povestit că a asistat la trei spectacole de-ale Cenaclului. Un bilet a costat-o patru suluri de hârtie igienică.  În liceu cereau voie de la director să asculte în cantina liceului, în afara orarului de funcționare, transmisiunile Cenaclului de la Radio România Tineret. În ultimii ani, spunea ea, Păunescu întârzia cu orele la spectacol și lăsa publicul să aștepte. M. mai spunea și că ajunsese de râsul lumii fiind văzut mergând pe mai multe cărări înainte să se urce pe scenă.

Mie mi-a plăcut una din replicile din film, în care Păunescu este întrebat din public „Care este viitorul Cenaclului Flacăra”, iar el răspunde „O amintire frumoasă”. Și mare dreptate avea.